1099 - 22 octombrie 2018 - CULTE

Maica Tereza de Calcutta, 15 ani de la beatificare
De ce ne mor bisericile? -
de Dan Coste


Maica Tereza de Calcutta, 15 ani de la beatificare

Maica Tereza de Calcutta, laureată a Premiului Nobel pentru Pace şi una dintre cele mai emblematice personalităţi ale secolului trecut, a fost beatificată la 19 octombrie 2003, de Ziua mondială a misiunilor, de către papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piaţa Sfântul Petru din Vatican.
Pentru neobosita sa dăruire faţă de cei aflaţi în suferinţă, Maica Tereza rămâne unul dintre cei mai mari binefăcători ai secolului al XX-lea, care a îmbinat, de-a lungul întregii sale vieţi, o profundă empatie cu cei nevoiaşi şi o devoţiune desăvârşită faţă de chemarea sa.
Pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, Maica Tereza s-a născut într-o familie de origine albaneză, la 26 august 1910, la Skopje, oraş aflat la vremea aceea sub ocupaţie otomană, în prezent capitala Macedoniei. Potrivit site-ului www.nobelprize.org, la vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a părăsit oraşul natal pentru a se alătura călugăriţelor irlandeze de Loreto. A rămas câteva luni la Dublin, unde a primit numele "sora Maria Tereza", după Sfânta Tereza din Lisieux, potrivit site-ului motherteresa.org. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugăriţele de Loreto. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi, potrivit site-ului 
biography.com.
La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelaţia "celei de a doua chemări a Domnului". A auzit vocea Domnului Iisus Hristos, care i-a spus "Vino, fii lumina Mea!", rugând-o să-şi dedice viaţa celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi şi nevoiaşi. Cum deja depusese jurământul final de credinţă, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948, primeşte acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia oraşului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta "pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi".
S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii şi alinând suferinţe, a deschis o şcoală în aer liber şi o casă pentru cei fără adăpost şi a convins autorităţile locale să facă donaţii pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie.
În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carităţii, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei. La început, aceasta avea doar câţiva membri, foşti profesori şi foşti elevi de la Liceul Sfânta Maria, dar cu timpul s-a dezvoltat, primind din ce în ce mai multe donaţii, ceea ce a permis ca şi activitatea acesteia să crească exponenţial. A urmat, apoi, înfiinţarea altor ramuri: Fraţii Misionari ai Carităţii, Surorile contemplative, Fraţii contemplativi şi Părinţii Misionari ai Carităţii, şi mai târziu Colaboratorii Maicii Tereza şi Colaboratorii Bolnavi şi Suferinzi, şi ultima, Mişcarea Corpus Christi pentru Preoţi, notează site-ul 
www.catholica.ro.
Maica Tereza era condusă în această misiune de un profund sentiment de iubire faţă de aproapele. Căci ea urma îndeaproape cuvintele Domnului Iisus Hristos: "Iubiţi-vă unii pe alţii! Aşa cum Eu vă iubesc pe voi, tot aşa trebuie să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.", se arată pe site-ul www.nationalcatholicreporter.org. În ochii săi, cele mai grave maladii nu erau tuberculoza, lepra şi nici măcar SIDA, ci lipsa de iubire, sentimentul oamenilor că sunt nedoriţi, neîngrijiţi şi neiubiţi. Tocmai aceste suferinţe a încercat Maica Tereza să le aline, făcând lucruri mărunte cu foarte multă iubire.
"Imperiul carităţii" creat de Maica Tereza s-a extins continuu. La începutul anilor '60, au fost trimise surori şi în alte părţi din India, iar în 1965, Misionarele Carităţii a devenit o Familie Religioasă Internaţională, printr-un decret al papei Paul al VI-lea. Prima fundaţie deschisă în afara Indiei a fost cea din Venezuela, în anul 1965, urmată de o alta la Roma, apoi în Tanzania, extinzându-se, ulterior, pe fiecare continent în parte. De-a lungul anilor '80 şi '90, Maica Tereza a deschis cămine în fosta Uniune Sovietică, în Albania şi în Cuba. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carităţii, precum şi în 1992. Potrivit site-ului www.catholica.ro, în anul 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune, răspândite în 123 de ţări ale lumii. Activitatea desfăşurată de Maica Tereza s-a bucurat de apreciere în lumea întreagă.
Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acţiunile de caritate săvârşite pentru semenii săi, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincţie rămâne, însă, Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viaţă închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt - pentru întreaga sa operă de caritate. Prin acordarea acestui premiu, Comitetul norvegian al Premiului Nobel îşi exprima recunoştinţa faţă de munca Maicii Tereza în folosul celor mai săraci dintre cei săraci, "pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie şi de suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii", potrivit nobelprize.org. În 1979, întreaga umanitate şi-a îndreptat atenţia către suferinţele copiilor şi ale refugiaţilor, exact acele categorii de oameni pentru care Maica Tereza a lucrat cu abnegaţie atâţia ani. Comitetul a reliefat, de asemenea, energia care i-a susţinut aceste acţiuni de caritate şi care ilustrează calităţile sale sufleteşti. O caracteristică a muncii sale o reprezintă respectul faţă de fiecare fiinţă umană în parte. Cei mai singuri, cei mai năpăstuiţi şi cei mai bolnavi au găsit alinare în braţele sale. În ceea ce o priveşte pe Maica Tereza, această filosofie de viaţă este adânc înrădăcinată în credinţă. A adunat în jurul său oameni de diferite religii, a luptat pentru promovarea păcii, pentru eradicarea foametei şi a sărăciei, a creat o comunitate primitoare pentru cei suferinzi.
Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul "Spre slava lui Dumnezeu şi în numele celor săraci". Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, aşa cum era prevăzut, cu un banchet. Maica Tereza l-a anulat pentru a dona banii către cei săraci.
La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii din Calcutta, mormântul său devenind în scurt timp loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă.
La 19 octombrie 2003, de Ziua mondială a misiunilor, papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, săvârşind astfel un prim pas spre sanctificarea celei care şi-a dedicat viaţa nevoiaşilor. "Prin autoritatea noastră apostolică, proclamăm ca venerabila slujitoare a Domnului Tereza de Cacutta să intre de acum încolo în rândul fericiţilor", a spus suveranul pontif, potrivit agenţiilor de presă Reuters şi AFP. "Prin ea, resimţim cu toţii necesitatea de a veni în ajutor, în special în ajutorul celor mai săraci şi al celor mai uitaţi, ai ultimilor dintre cei din urmă", a mai spus papa Ioan Paul al II-lea, referindu-se la viaţa Maicii Tereza, pusă integral în slujba celor nevoiaşi.
Printre cei aproximativ 300.000 de credincioşi care au asistat la misa din Piaţa Sfântul Petru s-au aflat pelerini veniţi din întreaga lume - din Asia, din Statele Unite sau din America de Sud, din Albania, precum şi sute de călugăriţe aparţinând ordinului Misionarele Carităţii, fondat de Maica Tereza.
"Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarilor şi Misionarelor Carităţii, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiţilor, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire şi de slujire, care răstoarnă orice logică omenească", a spus suveranul pontif, prezentând-o pe noua fericită drept model de sfinţenie. "Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesageră umilă a Evangheliei şi neobosită binefăcătoare a omenirii" - a spus papa Ioan Paul al II-lea, în predica sa, potrivit site-ului 
www.catholica.ro.
De asemenea, papa Ioan Paul al II-lea a amintit, în cadrul ceremoniei de beatificare a Maicii Tereza, că aceasta s-a împotrivit în mod clar avortului, aspect punctat cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace: "Dacă auziţi că vreo femeie nu vrea să păstreze copilul şi doreşte să avorteze, căutaţi să o convingeţi să îmi aducă mie acel copil. Eu îl voi iubi, văzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu", notează site-ul amintit anterior.
La 4 septembrie 2016, Maica Tereza a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. "O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă şi o trecem printre sfinţi, decretând ca ea să fie venerată ca atare de către întreaga Biserică", a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare. În calendarul catolic, sfânta este celebrată la 5 septembrie, ziua în care aceasta a trecut la Domnul, în anul 1997. După ceremonie, Papa a oferit un prânz pentru 1.500 de persoane fără posibilităţi financiare, aflate în grija surorilor ordinului "Misionarele Carităţii", congregaţia fondată de Maica Tereza.
Maica Tereza şi-a dedicat întreaga viaţă celor mai năpăstuiţi dintre semenii săi, săvârşind un număr impresionant de acte de caritate şi marcând, astfel, vieţile a milioane de oameni. A trăit simplu, după cum se şi prezenta: "După sânge, sunt albaneză. După cetăţenie - indiană. După credinţă, sunt călugăriţă catolică. După chemare, aparţin lumii. Iar în ceea ce priveşte inima mea, aparţin în întregime Inimii lui Hristos", notează site-ul motherteresa.org. 
AGERPRES

top

De ce ne mor bisericile?
de Dan Coste

În ultimii 21 ani, democraţia românească a reuşit să distrugă mai multe biserici decât comunismul. În acelaşi timp au fost ctitorite altele, cu prediclecţie ortodoxe. Până acum, nimeni n-a avut curiozitatea de a le inventaria pe cele culcate la pământ, deşi erau monumente istorice de mare valoare. Nici măcar Biserica Ortodoxă Română (BOR) sau Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC), explicaţia constând în faptul că marea majoritate erau catolice, greco-catolice, evanghelice sau reformate. Ultima ispravă de acest gen s-a petrecut sâmbătă, 9 august 2008, în postul Adormirii Maicii Domnului. Angajaţii firmei SC Prescom SA Braşov, controlată de omul de afaceri Ioan Neculaie, au nimicit Biserica ortodoxă "Sfântul Nicolae" de pe strada Carpaţilor. Edificiul fusese ridicat pe terenul finanţatorului echipei de fotbal FC Braşov, cu acordul verbal al acestuia, motiv din care a primit hramul cu numele binefăcătorului ei. Anii au trecut, iar Neculaie n-a mai perfectat actele de donaţie, ca în cele din urmă să se răzgândească. Omul de afaceri a vândut terenul unui fond de investiţii din străinătate, uitându-şi total promisiunile creştineşti. Obţinând avizele necesare de la primărie, acesta a demolat fără milă biserica, pentru a degreva terenul de sarcini în folosul cumpărătorului.
Înfiinţarea Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma a avut loc între anii 1698 - 1701, pe când mitropolit ortodox era tânărul Atanasie Anghel, caracterizat de Nicolae Iorga drept "un om cu două feţe". În ciuda protestelor populaţiei majoritare au fost demolate multe biserici ortodoxe, "uniaţii" fiind sprijiniţi de soldaţii austrieci. Din punct de vedere politic, ortodocşii au încercat să îşi ia revanşa după formarea României Mari, şi în anul 1948 (în urma Decretului nr. 151), când s-au creat premisele ca "uniaţii" să se poată întoarce la ortodoxie. Această năzuinţă, însă, a devenit posibilă mai ales după 1989, când foarte mulţi greco-catolici şi evanghelişti au emigrat pe alte meleaguri, iar bisericile lor au ajuns în paragină.
Despre biserica de lemn din Cerghiz, jud. Mureş, ridicată înainte de 1900, localnici susţin că a fost distrusă, alţii vândută în anul 2005 sau mutată, fără a putea preciza unde. În Cerghizel, un sat din vecinătate, o altă biserică de lemn stă să cadă, sufocată de cea ortodoxă construită alături, din cărămidă.
Iobagii "uniaţi" din Ungheni, jud. Mureş, şi-au ridicat piatră cu piatră, între 1858 şi 1864, un lăcaş de cult cu hramul "Sfânta Treime". În 1948, acesta a intrat în patrimoniul BOR şi acolo a rămas, în ciuda tuturor protestelor. După 1989 s-au pierdut, ca prin farmec, şi actele originale ale Cărţii Funciare. Pe urmă, lăcaşul de cult a fost scos de pe lista monumentelor istorice de Consiliului Judeţean Mureş şi MCC, autorizaţia de demolare fiind eliberată în anul 1998. Pe motiv că în localitate există mai mulţi enoriaşi ortodocşi decât catolici, cei din urmă n-au mai fost lăsaţi să-şi îngroape morţii în cimitirul propriu, acesta ajungând în proprietatea statului. Ca să nu iasă un scandal prea mare, primăria le-a atribuit "uniaţilor" un alt teren, unde şi-au construit un lăcaş de cult. Biserica ortodoxă s-a oferit să le repartizeze catolicilor bunuri din vechiul edificiu, de parcă acestea le-ar fi aparţinut vreodată în mod legal. Cazul încă se judecă, ajungând la un moment dat şi în dezbaterea Congresului SUA.
Biserica evanghelică Vermeş, datând din secolul al XVI-lea, stă să cadă după ce saşii au cedat-o BOR, înainte de a emigra cu toţii în Germania. Ortodocşii ar fi dispuşi să-i preia doar terenul şi clopotele, care sună foarte frumos, dar în nici un caz nu s-ar implica în restaurarea ei.
Biserica catolică din localitatea Bandon, jud. Sălaj, ridicată la 1720, n-a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice. Pe motiv că vor să construiască un lăcaş de cult mai încăpător, ortodocşii au demolat biserica, obţinând toate avizele necesarer. În derâdere, şefii BOR au considerat că biserica catolică din Bandon va dăinui de-a pururi, fiindcă materialele de construcţii recuperate vor sta la baza ridicării fundaţiei noului lăcaş ortodox.
Sesizat, Departamentul de Stat al SUA a denunţat modul în care România respectă drepturile omului: "Biserica ortodoxă a continuat să demoleze biserici greco-catolice sub diferite pretexte şi, totodată, a încercat prin tot felul de metode să obstrucţioneze returnarea bisericilor. La 5 aprilie 2007, folosind o cunoscută practică de construire a unor pereţi falşi externi în jurul bisericii, Biserica ortodoxă a demolat biserica greco-catolică din secolul al XVIII-lea din Bradon, jud. Sălaj. Autorităţile nu au reacţionat la plângerile greco-catolicilor, în legătură cu demolările ilegale".
Pictura bizantină de interior a bisericii "Sfântul Nicolae", din curtea spitalului vechi din Suceava, a fost distrusă împreună cu lăcaşul de cult, pentru a se construi un spital nou. IPS Pimen şi primăria din localitate au căzut la înţelegere să se ridice o biserică în alt loc, ca să nu iasă scandal. Restaurarea picturilor bizantine, care a costat peste două miliarde de lei vechi (circa 60.000 USD), n-a mai apucat să fie sfinţită.
Alte vestigii de cult, demolate în timpul democraţiei, în jud. Cluj, Mureş şi Maramureş:
- Biserica de piatră din Tritenii de Jos, ctitorită cu hramul "Sfinţii Arhangheli" - demolată în 1995;
- Biserica de piatră din Vadu-Izei, cu hramul "Sfântul Nicolae", ridicată la 1884 şi demolată cu buldozerele în 2001 (a fost prima biserică românească din piatră ridicată în Maramureşul istoric, într-o perioadă în care românii n-aveau voie de la Împărăţia austro-ungară să construiască decât biserici din lemn);
- Biserica de lemn din Băişoara de Cluj, datând din 1852 şi renovată în 1894, purtând hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", dezmembrată la 14 septembrie 2001;
- Biserica din Ţaga, ridicată în 1820, cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", demolată la 9-10 mai 2006;
- Biserica de lemn din Ghirolt, monument istoric din 1809, demolată în 1990;
- Biserica de lemn din Bont, ctitorită la 1829, renovată în anii 1898 şi 1932, monument istoric purtând hramul "Sfinţii Arhangheli", dezmembrată în 1996;
- Biserica "Sfântul Nicolae" din Valea, ridicată la 1760, a fost incendiată şi distrusă în totalitate în 1990;
- Biserica "Sfânta Maria" din localitatea Band, construită în 1770 şi demolată în 1997;
- Biserica "Cuvioasa Parascheva" din Cecălaca, construită la sfârşitul secolului al XVII-lea şi demolată în 2000;
- Biserica greco-catolică din cărămidă "Mihai Viteazul", de lângă Turda, demolată ca în locul ei să fie construită o alta ortodoxă;
- Biserica de zid "Nicula", de lângă Gherla, distrusă ca să-i facă loc unei catedrale ortodoxe. De-a lungul a 300 de ani, aici s-a înregistrat cel mai mare pelerinaj din România, de ziua "Sfintei Marii", graţie icoanelor făcătoare de minuni;
- Biserica greco-catolică "Sadu" ridicată de exponentul Şcolii Ardelene, Inochetie Micu Klein, ctitor al Blajului, a fost mutată la marginea oraşului;
- Vechiul lăcaş de cult greco-catolic de piatră, din municipiul Craiova, demolat într-o singură noapte de buldozere (cu ajutorul armatei), în timpul guvernării CDR-Emil Constantinescu;
- Biserica de lemn din Valea Largă, judeţul Mureş, demolată pentru a se construi alta ortodoxă, deşi cei mai mulţi enoriaşi din zonă sunt reformaţi unguri ori adepţi ai "Martorilor lui Iehova".
Câteva dintre bisericile dărâmate de comunişti
- Biserica "Sfânta Vineri" Herasca, ridicată la 1645 şi demolată la 20 iunie 1987, într-o zi de vineri (enoriaşii au scandat "Jos comunismul!);
- Lăcaşul bisericii "Sfântul Nicolae" din Crângaşi (secolul al XVI-lea) şi cimitirul cu acelaşi nume acoperite de Lacul Morii în 1968;
- Biserica "Sfântul Nicolae" Albă Postăvari 1568 - 1984;
- Biserica "Enei" cu hramul Sfântul Nicolae 1611 - 1997;
- Mănăstirea Cotroceni, 1679 - 1984;
- Biserica "Sfântul Nicolae" Sârbi (secolul al XVII-lea) demolată în 1987;
- Mănăstirea "Văcăreşti" 1716 (Nicolae Mavrocordat), cea mai mare şi mai izbutită din sud-estul Europei, distrusă între anii 1985 - 1987;
- Biserica "Bradu Staicu" 1726 - 1987;
- Mănăstirea Pantelimon 1750 - 1984;
- Biserica "Spirea Veche" secolul al XVIII-lea - 1984;
- Biserica "Sfântul Nicolae" Jitniţă secolul al XVIII-lea - 1986;
- Biserica "Izvorul Tămăduirii" 1938 - 1984;
- Biserica "Sfânta Treime" Troiţa secolul al XIX-lea - 1987;
- Capela "Sfăntul Mina" a892 - 1985;
- Biserica "Gherghiceanu" 1939 - 1984;
- Biserica "Doamna Oltea" 1947 - 1986.
Ceea ce mai este interesant de remarcat, în perioada democraţiei postcomuniste, în România a fost ridicată în fiecare zi câte o biserică ortodoxă, procentul enoriaşilor ce împărtăşesc această religie situându-se în jurul procentului de 90% din populaţie.

top

 

 

...