ROMÂNIA DE AZI
Intelectualii sunt de vină
de Andrei Cornea
Periodic, la apropierea unui rând de alegeri,
se aprinde focul mâniei într-unii care, copleșiți de patimă,
se burzuluiesc la câțiva intelectuali.
Ai zice că în câțiva inși de
la Ghedese, Humanitas, Dilema stă necazul țării, că din cauza lor crește roborul și scade leul, că ei îmbolnăvesc poporul de gripă, că autostrăzile rămân nefăcute, fiindcă ei vor să meargă cu trăsura, că din pricina cărților pe care ei le scriu nestăvilit Dragnea e tare și mare, iar Dăncilă analfabetă funcțional. Asta ca să nu mai vorbim despre imaginea României pe care, așa cum știe orice țânc, intelectualii ăștia o schimonosesc, fiindcă, dacă n-ar fi fost ei, ar fi fost icoană. Incriminările –
e interesant – sunt cam aceleași de un sfert de secol – ceea ce dovedește fie consecvență din partea acuzaților,
fie deficit de imaginație din partea acuzatorilor.
În esență, publicului i se reamintește o dată la câțiva ani că inșii respectivi sunt marii profitori ai țării, că au acaparat avuția poporului pentru a-și rotunji uriașele venituri, că se promovează unii pe alții prin diferite mijloace imunde, că au intrat sub pielea unor oameni politici pe care i-au lingușit, obținând imense avantaje. E adevărat, nu se prea văd aceste avantaje, dar asta numai fiindcă știu bine să le ascundă. Toată lumea știe că intelectualii prin tradiție pitesc valută sub podea și lingouri de aur în pereți. (Vâlcov folosea și el pereții drept ascunzătoare, dar s-a lăsat prins ca prostul, că, de, nu-i intelectual.)
Mai au și destule alte vicii, după detractorii lor: sunt comuniști mascați; iar dacă nu ei, atunci părinții sau rudele lor. Și indiferent de păcatele părinților, toți sunt neokominterniști. Asta înseamnă că: 1) iubesc Uniunea Europeană, această imensă batjocură la adresa puilor de daci, de celți, de iazigi, de goți și de vandali; 2) sunt, mărturisit chiar, soroșiști, urmărind deliberat înrobirea culturală și politică a țării. Nemărturisit, vor să ocupe țara cu musulmani; 3) scriu prea mult; 4) plagiază fără rușine, deși îi critică pe alții pentru plagiat; 5) disprețuiesc tradițiile strămoșești,
cum ar fi analfabetismul (funcțional și nefuncțional); 6) sunt „elitiști“ – orice înseamnă acest cuvânt rușinos; 7) sunt cârtitori când e vorba de religie, familie tradițională și altele asemenea.
Așa că, mustind de ură, dând pe dinafară de fiere neagră, de resentiment neîngrădit, patrioții noștri revarsă pe hârtia ziarelor denunțuri bine gândite împotriva găștilor de intelectuali prădalnici. În loc să-i denunțe și să-i demaște pe politicienii corupți și dictatoriali, pe afaceriștii veroși, pe funcționarii guvernamentali incapabili – toți aceștia având totuși o oarecare răspundere în situația nu tocmai luminoasă în care ne aflăm – ei vor să-i sfâșie pe așa-numiții „boieri ai minții“. De acord: aceștia, cu editurile, revistele și cărțile lor, sunt deci marii vinovați! E cazul să suporte judecata aspră, dar dreaptă a poporului. Aplauze!
Adevărul este că pentru toți detractorii lor vechi și noi intelectualii au, in corpore, o singură vină, dar capitală: există.
revista22.ro
Donald
Trump și rezistența din Congres
de Octavian Manea
Desfășurarea unor sisteme în afara constrângerilor INF dă Americii mai multă flexibilitate operațională și consolidează arhitectura sa de descurajare din Pacific.
O teamă pare să se
fi instalat în Congres în legătura cu viitorul alianțelor SUA la jumătatea mandatului lui Donald Trump. Totul se întâmplă pe fondul exodului unor înalți demnitari din Pentagon sau Departamentul de Stat - precum asistentul secretarului de stat, Wess Mitchell - responsabili de portofoliul european și NATO. În același timp, însă, există ample preocupări și cu privire la viitorul relațiilor dintre SUA și Coreea de Sud, în perspectiva unui nou summit între Donald Trump și Kim
Jong Un. Sensibilitatea contextului este amplificată de negocierile eșuate dintre Washington și Seul privind finanțarea prezenței americane din peninsulă. Seulul acoperea jumătate din factură, însă președintele SUA forțează pentru un cuantum de 100%. Mulți observatori sunt profund îngrijorați la gândul că Donald
Trump ar fi dispus să tranzacționeze prezența trupelor americane în Coreea de Sud în schimbul unor concesii substanțiale ale Nordului în privința arsenalului său nuclear.
Acesta este contextul mai larg care i-a determinat pe legislatorii din Camera Reprezentanților să acționeze preventiv pentru securizarea alianțelor și în direcția îndiguirii președintelui și a instinctelor sale distructive. Exemplul cel mai elocvent este reprezentat de NATO
Support Act, o inițiativă legislativă votată la
22 ianuarie (cu 357 la 22), a cărei logică de fond rămâne aceea că „președintele nu trebuie să retragă SUA din NATO“. Astfel, sunt respinse „orice eforturi de a retrage Statele Unite din NATO sau de a retrage indirect din
NATO prin reducerea contribuțiilor la structurile NATO, activitățile și operațiunile sale de o manieră prin care se creează o retragere de facto“. La fel de sugestivă este și introducerea unei propuneri legislative
(US-Republic of Korea Alliance Support Act) prin care
se recunoaște că este în interesul Americii să dispună de o avangardă militară în Asia. În același timp sunt enunțate limite stricte în privința utilizării bugetului din
2019 pentru a reduce numărul forțelor americane din Coreea sub pragul de 22.000 militari. Măsura poate fi acceptată doar dacă administrația va demonstra că Sudul este capabil să se apere singur, în eventualitatea unui conflict cu Nordul, și că Phenianul a finalizat procesul de dezarmare nucleară. Totodată, o astfel de decizie trebuie luată doar prin consultare cu aliații, inclusiv Japonia.
Inițiative similare au fost redactate și în chestiunea retragerii din Siria, obligând administrația să explice impactul pe care aceasta îl va avea pentru influența iraniană în regiune, măsurile pentru protejarea aliaților kurzi și cum va fi preîntâmpinată revenirea ISIS.
Întregul demers de contrabalansare a președintelui a fost dramatic amplificat de testamentul public lăsat de James Mattis în momentul despărțirii de
Donald Trump. Mesajul transmis atunci a fost lipsit de echivoc: „aveți dreptul la un secretar al Apărării ale cărui opinii sunt mai bine aliniate cu ale dumneavoastră“. Care era însă miezul problemei? Mattis semnala că forța gravitațională a Americii se află în alianțele sale: „forța noastră ca națiune este intim legată de puterea sistemului nostru unic de alianțe și parteneriate. Nu ne putem proteja eficient interesele fără a menține alianțe puternice și fără să arătăm respect acelor aliați“. Timp de doi ani,
Jim Mattis a fost custodele unei fundații. Într-o administrație tot mai mult dominată de impulsurile președintelui, populată cu loialiști, rolul său este acum asumat de o tot mai activă coaliție bipartizană din Congres.
Consensul se rupe însă în momentul în care ajungem la tratatul INF (Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, încheiat spre finalul Războiului Rece și care interzice rachetele terestre cu raza de acțiune între 500-5.500 de
km). Puțini democrați văd cu ochi buni suspendarea acordului. Măsura este interpretată în cheia clasică a unei administrații ostile tratatelor care înlănțuiesc spațiul de manevră al Americii. Prezența lui Bolton la
Casa Albă, cunoscută fiind specializarea sa în terminarea tratatelor Războiului Rece, întărește această percepție. Deși au subscris deciziei americane, cea mai mare parte a europenilor văd la orizont pericolul unei noi curse a înarmărilor. Și totuși, ce altceva era de făcut? Regimul de inspecții reciproce expirase oricum din 2001. Iar de câțiva ani, Rusia era acuzată la unison
de Administrația Obama, Administrația Trump și de NATO că trișează și că a operaționalizat rachete care încalcă tratatul. Și totuși, este puțin probabil ca Europa și chiar Rusia să fi fost variabilele care au cântărit decisiv în decizia suspendării tratatului. Determinant pentru mediile strategice de la
Washington este factorul chinez: în ultimii ani, Beijingul a dezvoltat un arsenal de rachete format în proporție covârșitoare exact din clasa interzisă de INF. În particular, pentru cei preocupați de competiția pe termen lung cu China, vestea este una pozitivă. Desfășurarea unor sisteme în afara constrângerilor INF dă Americii mai multă flexibilitate operațională și consolidează arhitectura sa de descurajare din Pacific. „Cel mai convingător motiv pentru retragere este acela că Statele Unite ar putea să îmbunătățească balanța militară împotriva Chinei în Estul Asiei prin dezvoltarea și desfășurarea unor sisteme în afara restricțiilor INF”, spune Elbridge Colby, cel care s-a ocupat de strategia de apărare a Pentagonului.
revista22.ro
top
CONTRAEDITORIAL
Fraudă și ficțiune bugetară
de Cristian Câmpeanu
Orice discuție despre proiectul de buget pe anul în curs trebuie privită sub rezerva nulității, dacă cifrele propuse de guvern nu se confirmă sau se dovedesc false. Avertismentul este justificat de faptul că în acest moment nimeni nu răspunde pentru corectitudinea datelor folosite în Legea bugetului. Prin nefericita „Ordonanță a lăcomiei“ au fost introduse derogări de la Legea Responsabilității fiscal-bugetare, potrivit cărora, în ceea ce privește bugetul, prim-ministrul şi ministrul Finanțelor nu mai trebuie să își asume principiile prevăzute de lege privind corectitudinea datelor folosite și nu vor mai răspunde penal. Ne aflăm, așadar, în fața unui document pentru care, deși ar trebui să reprezinte actul esențial al guvernării, nu vrea să mai răspundă nimeni.
În consecință, nu există nici un motiv serios să credem că în 2019 vom avea o creștere economică de 5,5%, în condițiile în care nu știm cu adevărat cât a fost creșterea în 2018, un deficit de numai 2,55%,
o inflație de numai 2,88%, totul calculat la un
curs de sub 4,7 lei/euro. Nu știm nici pe ce se bazează guvernul când apreciază că veniturile vor reprezenta 33,5% din PIB, când în ultimii ani au fost sub 30%. Iar 3% nu este o mică eroare. 3% reprezintă aproximativ 30 de miliarde de lei, adică exact cât prevede guvernul să aloce Educației. Singurul motiv pentru care a ales acest 33,5%
pare să fie intenția guvernanților de a cheltui aproape 36% din PIB, cifra veniturilor fiind aleasă doar pentru a pretinde că deficitul va fi sub 3%.
Pretenția că prognozele provin de la Comisia de Strategie și Prognoză și de la Statistică este nulă, pentru că de acum toate datele stau sub semnul iresponsabilității guvernamentale, prin urmare, sub semnul posibilei fraude. ANAF și-a luat angajamentul patriotic să combată evaziunea și să crească veniturile fiscale cu 7,5 miliarde în acest an, dar nu ne spune și cum va face asta când lista firmelor verificate de ANAF va fi controlată de același condamnat penal Darius Vâlcov. Nu că nu s-ar ști unde sunt banii.
Theodor Stolojan a spus-o
recent într-un interviu: „Avem calcule făcute de Comisia Europeană care arată că în România există o evaziune fiscală incredibilă, de zeci de miliarde de euro. Unde se practică această evaziune? În comerțul cu cereale, cu produse alimentare, cu produse chimice etc. Lucrurile sunt cunoscute, dar, din păcate, dacă vrei să pui capăt acestei evaziuni, trebuie să acționezi împotriva baronilor locali (...)“. Ceea ce Dragnea și Vâlcov nu vor face niciodată și, de aceea, preferă să declanșeze războiul împotriva băncilor, să taxeze companiile din energie și telecomunicații, cu riscul reducerii ritmului de creștere economică.
Guvernarea PSD/ALDE nu se pricepe prea bine să strângă bani la buget, dar știe foarte bine să îi cheltuiască mai ales în an electoral. Anul acesta este prevăzută o creștere de 10 miliarde de lei în Educație, bani care se vor duce în cea mai mare parte în majorări de salarii. Va crește și alocarea în Sănătate, dar va fi una relativ modestă, în jur de 5 miliarde, dintre care numai 1,5 pentru echipamente noi.
Nici un ban pentru spitalele regionale, a căror construcție a fost amânată. Tot în 2019 urmează să crească și punctul de pensie, începând cu luna septembrie. În felul acesta, cheltuielile sociale și de personal vor depăși 20% din PIB, adică vor reprezenta în jur de 60% din bugetul general consolidat. În schimb, bugetul pentru investiții este de 46,8 miliarde (4,6% din
PIB), adică tot atât cât este alocat achiziției de bunuri și servicii. Din acești bani de investiții, o parte consistentă revine achizițiilor militare, ceea ce înseamnă că, în realitate, puțin peste 2% din PIB sunt alocați investițiilor. Numai 0,4%
din PIB sunt alocați bunăoară proiectelor de infrastructură rutieră cofinanțate din fonduri europene, ceea ce înseamnă, în pofida minciunilor celor de la CNAIR, că nici în 2019 nu vom vedea prea mulți kilometri de autostradă finalizați.
O sumă însemnată,
13,5 miliarde (1,3%) din PIB reprezintă dobânzile aferente datoriei publice. De obicei, acești bani se achită prin rostogolirea împrumuturilor, dar nici nu a început bine anul și guvernul are probleme mari să se împrumute atât pe piața internă, cât și pe cea externă, astfel încât ministrul Finanțelor vorbește despre recursul la buffer-ul din Trezorerie.
În aceste condiții, ale unor venituri cvasi-ficționale și ale unor cheltuieli implacabile, singura cale de ieșire va fi inventarea unor noi taxe și impozite pe modelul „taxei pe lăcomie“, pe care, în cele din urmă, tot populația va ajunge să le plătească.
revista22.ro
|
